„Canonisirea este totalitatea mijloacelor folosite de duhovnic pentru a îndrepta pe cel păcătos, în conformitate cu legea Domnului. Această îndreptare el trebuie să o dovedească prin fapte sufleteşti şi trupeşti, care aduc vindecarea şi împăcarea lui cu Dumnezeu (Num. 12,15; I Cor. 5, 1-3, II Cor. 2, 6-11). Prin legătura canonisirii celei drepte omul se vindecă de păcate.
 Canonul nu trebuie să se dea doar după mulţimea păcatelor, ci mai ales după voinţa păcătosului de a se îndrepta.” – Pravila BisericeascăArhimandrit Nicolae Sachelarie


Parohia creștin-ortodoxă Sf. Nicolae Moșuni
Parohia creștin-ortodoxă Sf. Nicolae Moșuni

Majoritatea celor care caută să vorbească cu părintele Cristian, vin pentru a afla un sfat şi a găsi o cale pentru rezolvarea unor probleme. De cele mai multe ori cerem şi iar cerem de la Dumnezeu fără a ne gândi să oferim ceva în schimb: dragostea şi credinţa noastră. Şi cum le putem mărturisi altfel decât prin post şi rugăciune?

„Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă.” (Dan. 9, 3)



„Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Mat. 21, 22)


„Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire.” (Col. 4, 2)

Părintele Cristian îi îndrumă pe cei care doresc acest lucru, spunându-le ce rugăciuni să aducă Domnului, şi în ce moment, şi povăţuindu-i cum să procedeze. Astfel, persoanele care vor ca Dumnezeu să le asculte ruga, după ce îşi spun păsurile, primesc de la părintele Cristian, şi o foaie de hârtie în care se descrie ce au de făcut – ce rugăcini să spună, câte lumânări trebuie să aducă drept jertfă, când trebuie să fie prezenţi în Casa de rugăciune de la Moşuni, care este ziua în care trebuie să ţină post negru şi câte săptămâni durează acest canon (cunoscut printre cei ce vin la Moşuni şi sub denumirea de „post”). Fiecare persoană primeşte acest canon în funcţie de problemele pe care le are şi cererea cu care vine, nu este un document generic, care poate fi copiat şi dat altcuiva.

Poate că unora li se va părea prea greu să ţină un astfel de canon. Ceea ce trebuie să ştiţi este că nimeni nu poate să-l ţină din obligaţie, ci doar din inimă şi cu credinţă. 
Un prieten mi-a povestit o frântură din prima sa discuţie cu părintele Cristian. După ce şi-a spus necazul, a fost întrebat: „Vreţi să luaţi canon?”. Prietenul meu a răspuns: „Dacă trebuie …”. „Nu trebuie”, a spus Părintele. Prietenul meu a înţeles atunci că acest canon nu este un lucru pe care să-l execuţi formal, ci ca să-l poţi ţine, îţi trebuie dorinţă din adâncul sufletului.


„Şi acum zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire”. Sfâşiaţi inimile nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul, Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră.(Ioil, 2, 12 – 13)


Dar, dacă aţi început un astfel de canon, nu îl abandonaţi pe parcursul lui, căci aţi făgăduit în faţa Domnului să-l ţineţi, nu în faţa unui om.


„Făceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru. Toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri” (Ps. 75, 11)

Şi nu uitaţi, că în afara celor scrise pe hârtia pe care o primiţi, trebuie să-L slăviţi pe Domnul prin întregul vostru comportament.



POST



Isaia
 Cap. 58
Postul cel adevărat 



  1. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale.
  2. 
În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile dreptăţii şi doresc să se apropie de Dumnezeu.
  3. „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
  4. 
Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
  5. Este oare aceasta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
  6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
  7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
  8. 
Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
  9. 
Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău va zice: „Iată-Mă!” Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mânia şi cuvântul de cârtire,
  10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
  11. Domnul te va călăuzi neîncetat şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
  12. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înlocuitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.
  13. Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale, şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,
  14. Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te vei bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.

„Leagă bine pe cel păcătos, până ce se va împăca cu Dumnezeu. Nu-l lăsa nelegat ca nu cumva să fie legat de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Dacă îl voi lega eu, Dumnezeu nu-l mai leagă, iar dacă nu-l voi lega eu, atunci îl aşteaptă legăturile cele nedezlegate. ‘Că de ne-am judecat pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi de nimeni.’ (I Cor., 11, 31).”


„Deci, să nu crezi că aceasta este o cruzime şi o neomenie, ci ea se naşte din bunătate şi din dorinţa de vindecare şi a bunei griji. Dar vei zice, că i s-a dat un timp destul de lung ca pedeapsă. Cât timp? Un an, doi sau trei? Dar eu nu caut la mulţimea timpului sau anilor, ci la îndreptarea sufletului… Dacă cel păcătos s-a smerit, dacă s-a pocăit, atunci s-a făcut totul; dacă nu este aceasta, apoi timpul cel îndelungat nu foloseşte la nimic! Căci noi nu căutăm dacă rana a fost legată un timp mai îndelungat, ci dacă legătura a folosit la ceva. Dacă a folosit şi într-un timp mai scurt, să n-o mai pui, iar dacă n-a folosit la nimic atunci pune-o şi după zece ani! Aceasta să-ţi slujească de hotar pentru dezlegarea ranei: Dobândirea spre viaţă veşnică şi vindecarea celui legat de păcate”. – Sf. Ioan Hrisostom, I Cor. Om XIV