Întrebări frecvente

Pentru a fi de un real ajutor celor ce doresc lămurirea termenilor sau a modului de desfăşurare a activităţilor specifice Parohiei Moşuni-Veţa, încercăm să răspundem anticipat anumitor întrebări. În cazul în care lista nu cuprinde răspunsul la nelămuririle Dvs. vă rugăm să ne contactaţi pentru a obţine un răspuns, folosind pagina de contact.

Ce este „canonul”?

Părintele Cristian îi îndrumă pe cei care doresc acest lucru, spunându-le ce rugăciuni să aducă Domnului, şi în ce moment al zilei, şi povăţuindu-i cum să procedeze. Astfel, persoanele care vor ca Dumnezeu să le asculte ruga, dupã ce îşi spun păsurile, primesc de la părintele Cristian, şi o foaie de hârtie în care se descrie ce au de făcut – ce rugăciuni să spună, câte lumânări trebuie să aducă drept jertfă, când trebuie sã fie prezenţi în Casa Domnului de la Moşuni, care este ziua în care trebuie să ţinã post negru şi câte săptămâni durează acest canon (cunoscut printre cei ce vin la Moşuni şi sub denumirea de „post”). Fiecare persoanã primeşte canon în funcţie de problemele pe care le are şi cererea cu care vine, nu este un document generic, care poate fi copiat şi dat altcuiva.

Când se poate discuta cu părintele Cristian?

Părintele Cristian îi ascultă şi îi povăţuieşte pe creştini în zilele de vineri dupăamiază, în perioada de timp de după terminarea Sfintei Liturghii şi până la începerea slujbei miezonoptice. În cazul în care o persoană doreşte să discute cu Părintele Cristian, este necesar să participe la Sfânta Liturghie din ziua de vineri şi să aducă daruri Bunului Dumnezeu, la Sfântul Altar.

Cum poate fi contactat Părintele Cristian?

Orice persoană care doreşte îndrumare de la Părintele Cristian este binevenită în Casa Domnului de la Moşuni. Sfinţia Sa nu dă sfaturi duhovniceşti nici la telefon şi nici prin intermediul sitului de internet.

Cui aparţine adresa de contact de pe site?

Adresa de contact de pe acest site aparţine celor care l-au construit, nu Părintelui Cristian. La întrebările la care vă putem răspunde, o vom face cu cea mai mare plăcere. Întrebările adresate Părintelui Cristian vor fi transmise Sfinţiei Sale, dar nu se garantează în nici un fel timpul de răspuns – nici cât de repede vor fi transmise întrebările, nici dacă se va răspunde, nici după cât timp.