Moșuni

Moşuni

Moşuni, sat în apropiere de Târgu Mureş, este subordonat oraşului Miercurea Nirajului. Pentru a ajunge aici trebuie urmat drumul comunal DC24, ce se intersectează în Şardul Nirajului, cu drumul judeţean DJ135 (Târgu Mureş – Sovata). Pentru mai multe detalii, asupra localizării, vă rugăm studiaţi hărţile de pe site.

Transport în comun (Cum ajungem la Moşuni?)

Există un microbuz care merge din Târgu Mureş la Miercurea Nirajului, din oră în oră. Puteţi merge cu acesta până la Şardul Nirajului, iar de acolo pe jos (distanţa este de 2,5 km), sau dacă găsiţi, cu o “ocazie”.

Populaţie

Populaţia satului este mixtă, cei de etnie maghiară convieţuind în bună înţelegere cu românii. La ultimul recensământ al populaţiei, făcut în anul 2002, împărţirea pe etnii era următoarea: 61% români, 33% unguri şi 6% ţiganii (conform celor declarate de nenea Trifan, care a făcut parte din comisia de recensământ), iar numărul total al locuitorilor era 198. “Nivelul de vârstă la noi e cam peste 60 imediat” ne spune nenea Trifan, “dar mai sunt şi tineri”.

Istoric

Subordonat oraşului Miercurea Nirajului, satul Moşuni (Moson) este atestat din anul 1446. Vestigiile arheologice descoperite în microregiunea Nirajului atestă locuirea zonei încă din epoca neolitică. Hotarul satelor Moşuni şi Beu este traversat de drumul roman spre castrul de la Călugăreni (informaţie preluată de pe situl Consiliului Judeţean Mureş).
Nenea Trifan ne povesteşte ce a auzit el din bătrâni: „că aici (la Moşuni) erau iobagi supuşi legii şi supuşi boierimii pentru care lucrau. Asta prin anii 1700 –1800, căci în 1907 a fost răscoala ţăranilor. Exact cum a fost îmi povestea un unchi bătrân, că în aşa fel erau supuşi ţăranii – când se duceau la moară (pentru că erau morile de apă) atunci îi prindeau boierii şi îi puneau să lucreze gratuit câteva zile: făceau cărămizi, lucrau la clădiri şi pentru ce mai era de făcut. Numai aşa puteau apoi să meargă la moară.
Aici or fost două curţi boiereşti, şi alea două curţi or înghiţit oamenii acolo. Nu se gospădărea nici unul acasă. Dacă-or fost în trecut, prin anii 1800, vreo trei gospodării prin sat. Restul erau acolo la boieri.
Apoi, prin anii 1925 – 1935, s-or demolat toate acareturile boierilor.”

Obiective

În sat există două biserici – una ortodoxă şi una reformată. Iniţial, biserica ortodoxă era construită din lemn, cum sunt construite bisericile la munte, şi se afla pe deal, în locul în care acum se întinde cimitirul. Clădirea actuală datează din 1935 şi se înalţă zveltă în mijlocul satului.

Biserica Ortodoxă din Moşuni

Copiii din clasele I-IV pot urma cursurile la şcoala din sat. Mai greu le este celor mai mari, de la gimnaziu, căci, pentru a ajunge la şcoală, au de străbătut, indiferent de vreme, cei 2,5km care îi despart de Şcoala cu clasele I-VIII din Şardul Nirajului. Majoritatea parcurg acest drum pe biciclete, şi se aşteaptă unii pe alţii pentru a merge în grup. Deşi au fost încercări de a asigura transportul copiilor cu o maşină, nu s-a realizat încă nimic în acest sens. Cred ca îţi trebuie mult drag de carte ca să te încumeţi să porneşti dimineaţa pe bicicletă spre şcoală, atunci când afară sunt –26C, şi nu e uşor nici să te întorci spre casă vara, în plină arşiţă.

Şcoala generală cu clasele I-IV din Moşuni

Biserica de cult reformat din Moşuni datează din anul 1780 (informaţie preluată de pe situl Consiliului Judeţean Mureş).

Cât despre liceu sau facultate, acestea se pot urma în Miercurea Nirajului sau în Târgu Mureş.

Proiecte

Un proiect abia implementat a fost cel al modernizării drumului DC24 (noiembrie 2005). Nenea Trifan din Moşuni a avut amabilitatea să ne ofere mai multe amănunte despre acest proiect.

Dânsul ne-a spus că, împreună cu alţi doi săteni care fac parte din comitet, s-au străduit aproape 4 ani să pună la punct drumul. Prima oară când fost înaintat la Bucureşti dosarul de modernizare al drumului, după un an răspunsul primit a fost negativ. În colaborare cu primăria Miercurea Nirajului, nenea Trifan a refăcut dosarul, ajutat şi de jurişti din Târgu Mureş, aşa încât în anul 2004 proiectul a fost aprobat.
Totuşi, după cum ne spune nenea Trifan: “Noi nici acum n-am avut noroc pentru că suma alocată a fost în dolari, şi dolarul o început să scadă. O scăzut valoarea dolarului, ne-or scăzut banii. O crescut valoarea motorinei şi a benzinei”. Alte hârtii de pregătit, alte drumuri de făcut, alte uşi la care au trebuit să bată. Dar acum se pare ca totul e pus la punct şi drumul a fost făcut. Pe drum s-a pus pietriş, a fost tasat, s-a pus apoi un strat de piatră sfărâmată, după aceea un strat de nisip tasat, şi cam atât s-a putut rezolva cu banii obţinuţi.

“E un început, şi aici în primul rând noi cei din comunitate beneficiem de drum. Noi câţi facem parte din comitet, 3 persoane, am pierdut zile, am făcut drumuri, până acuma numai tot am cheltuit, tot am cheltuit din buzunar. Aş avea de luat bani înapoi – am făcut ştampile, am cumpărat imprimate, am făcut drumuri, şi aşa mai departe – eu pot să decontez după actele care le am, dar nu am luat nici un ban. Am zis să văd odată, să fie făcut ceva, apoi că mi-or da, sau nu mi-or da înapoi, asta e. Dar eu trebuie să ştiu banul ăla unde se duce, pentru că dacă l-am dat în altă direcţie, ne-au spus categoric: cheia. Eu nici un ban nu scot pentru altceva decât pentru lucrări. Şi pentru aia trebuie să ai documentaţie şi alte acte. Numai proiectul ne-a costat vreo 70 de milioane. Şi ca să umbli cu licitaţii şi cu minuni şi cu treburi, ştiţi cum e? Am zis atunci, măi eu m-am băgat cu treaba asta, dar mai bine nu mă băgam. Şi niciodată nimeni nu-ţi mulţumeşte…” ne mărturiseşte nenea Trifan.